Confidenţialitate

Comisia Europeană: Situația fiscală din România, îngrijorătoare. Celine Gauer: Țara este în procedură de deficit excesiv care nu dispare | AUDIO

Situația fiscală din România e îngrjorătoare, avertizează reprezentanții Comisiei Europene. Țara noastră a rămas în urmă cu reformele pe care trebuie să le facă în schimbul fondurilor UE de redresare, astfel încât am putea pierde miliarde de euro. Pe de altă parte, oficialii europeni spun că deficitul ar fi trebuit să fie corectat până anul acesta, însă văd că tendinţele merg într-o direcţie greşită. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, nu-și face însă griji și spune că situația noastră e comparabilă cu cea a altor țări europene. 

Celine Gauer, responsabila pentru gestionarea programului de redresare la nivel european: „Ne îngrijorează și reformele fiscale neefectuate”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Multe investiții prevăzute în PNRR-ul României sunt întârziate, iar unele nu sunt nici măcar începute, a atras atentia Celine Gauer, responsabila pentru gestionarea programului de redresare la nivel european. Potrivit acesteia, orice jalon neîndeplinit la timp înseamnă că țara noastra nu va primi banii aferenți acelei investiții.

„Am ajuns la cererea de plata nr 3. E bine, dar de fapt este întârziată, comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm și e esențial să folosim 2024 pentru a accelera această implementare. De ce? Fiindcă, așa cum a menționat și domnul ministru, mai avem doar 29 de luni – un timp foarte scurt pentru implementarea a 400 de jaloane și ținte. Ne îngrijorează și reformele fiscale neefectuate. România este în procedură de deficit excesiv care nu dispare”, a precizat Celine Gauer, responsabila pentru gestionarea programului de redresare la nivel european.

Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, e de altă părere. El spune că în acest moment nu există niciun risc în ceea ce priveşte PNRR și că România se încadrează în media Uniunii Europene cu privire la progres.

Adrian Câciu, ministrul Proiectelor Europene: „Planul per ansamblu este în progres faţă de anul trecut”

„Anumite jaloane şi ţinte au viteză, alte jaloane şi ţinte sunt încă în întârziere. Această întârziere trebuie recuperată. Planul per ansamblu este în progres faţă de anul trecut”, a spus ministrul Adrian Câciu.

România a primit până acum fonduri de peste 9 miliarde euro, adică aproape o treime din sumele alocate, fiind depuse trei cereri de plată. Ultima, în valoare netă de 2,3 miliarde de euro, a fost depusă în decembrie anul trecut și se află în prezent în curs de evaluare de către Comisia Europeană. Din totalul de 74 jaloane si ținte, 4 se află încă în proces de clarificare.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Iulian Dumitrescu, acuzat de luare de mită și fals în declarații, suținut pentru un nou mandat de președinte al CJ Prahova de către filiala locală PNL | AUDIO