România a ratat, marți seară, calificarea în finala Eurovision Song Contest 2021.
Cu piesa “Amnesia”, Roxen nu a întrunit un punctaj suficient.
Artiştii finalişti au fost aleşi în urma votului publicului – prin telefon, SMS sau aplicaţia online oficială – şi al juriilor de specialitate din ţările participante, ponderile fiind egale.
Cele zece ţări care vor reveni pe scenă, sâmbătă, sunt Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaidjan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia şi Ucraina.
“Cred mai degrabă, că a fost despre lipsa de experienţă. Dacă ne uităm la ţările calificate în finala de sâmbătă, vom descoperi de la seniorii Hooverphonic din Belgia, care au treizeci şi ceva de ani de activitate, până la nume cu notorietate. La noi cred că asta a contat mult, lipsa nu neapărat de spectacole în picioare, cât mai degrabă … cred că în seara asta a fost altceva mai important. Eurovision Song Contest este despre o mare petrecere, despre bucuria de a te întoarce împreună cu oamenii, şi s-a văzut în sală. Da, e ciudat şi greu de comentat (…) iar ‘Amnesia’ este despre faptul că atunci când îţi este greu, trebuie să strigi după ajutor, de aceea şi refrenul ‘Not alone, not alone’. Eu aş pune mai degrabă pe lipsa de experienţă a lui Roxen”, a declarat Liana Stancium, şefa Delegaţiei României la Eurovision.
“Putem să găsim scuze. Da, într-adevăr am stat trei zile într-o cameră de hotel, n-am putut ieşi. Într-adevăr, e complicat într-o ţară pe care nu o cunoşti, în nişte condiţii care nu sunt cele mai bune, e complicat să faci lucruri extraordinare. N-aş vrea să încep să scuz pe cineva. Din fiecare înfrângere învăţăm, şi cred că este o lecţie”, a afirmat şefa Delegaţiei României la Eurovision (…) Ne vom întoarce acasă cu fruntea sus pentru că nu am făcut decât să ne reprezentăm ţara cum am ştiut noi mai bine”, a mai adăugat Liana Stanciu.
A doua semifinală se va desfășua joi seară, reunind pe scenă artiști din San Marino, Estonia, Republica Cehă, Grecia, Austria, Polonia, Republica Moldova, Islanda, Serbia, Georgia, Albania, Portugalia, Bulgaria, Finlanda, Letonia, Elveţia și Danemarca.
Sala de spectacole Ahoy Arena a găzduit 3.500 de spectatori, adică 20% din capacitate.
Finala este programată pe 22 mai.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
FOTO: Facebook.com/eurovision.romania