România se situează sub media europeană la număr de cazuri de cancer, dar cu mortalitate mai mare și în creștere la persoane cu vârste între 15 și 64 de ani. Cancerele de plămâni și de sân au cea mai mare incidență, iar în ultimul deceniu nu s-a înregistrat niciun progres, arată un raport al Comisiei Europene.
Cel mai îngrijorător este faptul că România înregistrează rate de mortalitate extrem de ridicate la tineri și persoane active, față de majoritatea țărilor europene, unde mortalitatea crește după 65 de ani.
Cancerul este a doua cauză de deces în România, după bolile cardiovasculare, reprezentând unul din 5 decese. În 2019, peste 50.324 de români au murit in urma acestei boli. Principalele cauze sunt legate de lipsa prevenției, a programelor de screening și de rata redusă de depistare precoce.
În România, mortalitatea prin cancer a scăzut cu 1% în rândul bărbaților și a crescut cu 1% în rândul femeilor în perioada 2011-2019; în Uniunea Europeană a scăzut cu 10% la bărbați și cu 5% la femei.
În 2019, rata mortalității în rândul bărbaților cu vârste între 15 și 64 de ani a fost cu 64% mai mare decât media Uniunii, iar în rândul femeilor a fost cu 27% mai mare
Cancerul pulmonar, colorectal și de prostată sunt principalele cauze de mortalitate prin cancer la barbatii romani, iar la femei – cancerul de sân, pulmonar, colorectal și de col uterin.
Deși a scăzut cu 17% în ultimul deceniu, mortalitatea prin cancerul gastric a rămas cu 60% mai mare decât media europeana.
Factorii de risc sunt fumatul, consumul de alcool, supraponderalitatea și obezitatea, dar și factorii de mediu.
Ratele de screening în România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Ratele de supraviețuire la cinci ani pentru formele obișnuite de cancer sunt cu mult sub mediile europene. Cel mai mare decalaj s-a observat în cazul leucemiei la copii, rata de supraviețuire fiind de 54% în România, față de 82 de procente în Uniunea Europeană.
Sursa foto: Shutterstock