Confidenţialitate

România: proceduri de infringement în domeniul energiei și climei privind performanța energetică a clădirilor și siguranța furnizării de petrol

Comisia Europeană a decis joi să trimită scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Croației, Greciei, Ungariei, Italiei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei, României și Regatului Unit deoarece nu au transmis strategiile lor naționale de renovare pe termen lung.

În temeiul Directivei privind performanța energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/UE), statele membre aveau obligația de a transmite Comisiei strategiile lor naționale de renovare pe termen lung până la 10 martie 2020. Aceste strategii de renovare pe termen lung reprezintă un element esențial al directivei, stabilind calea, măsurile de politică și finanțarea mobilizării necesare pentru decarbonizarea până în 2050 a parcului imobiliar existent.

Acest obiectiv este important, deoarece sectorul construcțiilor din UE este cel mai mare consumator de energie din Europa și este responsabil pentru 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră generate în UE. Până în prezent, doar 14 state membre au transmis strategiile lor, astfel cum se solicită directiva.

În ceea ce privește Belgia, această țară a transmis doar strategiile regionale pentru regiunea Bruxelles-Capitală și regiunea Flandra, dar nu și pentru Regiunea Valonia. Prin urmare, această țară nu a comunicat încă Comisiei strategia sa națională. Statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a-și îndeplini obligațiile juridice.

În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Siguranța furnizării de petrol

Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Cehiei și României, solicitându-le să ia măsuri pentru a asigura aplicarea integrală a legislației UE privind stocurile petroliere. Directiva privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului) solicită statelor membre să mențină stocuri minime de țiței și/sau de produse petroliere echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete zilnice medii sau cu 61 de zile de consum intern zilnic mediu, oricare dintre cele două cantități este mai mare. Directiva trebuia să fie transpusă de statele membre în legislația lor națională până la 31 decembrie 2012.

Dat fiind rolul țițeiului în gama de surse de energie a UE, puternica dependență externă a UE de aprovizionarea cu țiței și cu produse petroliere și incertitudinea geopolitică în multe regiuni producătoare, este vital să se garanteze accesul consumatorilor la produse petroliere. Comisia a observat că aceste trei state membre nu și-au îndeplinit în mod repetat, unele din ianuarie 2013, obligația de a menține stocuri de urgență minime de țiței. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nivelul mic al stocurilor observat nu se datorează unor circumstanțe excepționale, ci reprezintă mai degrabă o nerespectare structurală a directivei. Statele membre în cauză au de acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană  urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.