Confidenţialitate

România primește, miercuri, noi tranșe de vaccinuri Pfizeri și Johnson&Johnson

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid a anunţat că, miercuri, va ajunge în România un nou lot de vaccinuri anti-Covid de la Pfizer/BioNTech.

“O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 436.410 doze, soseşte mâine [miercuri – n. red] în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, a precizat CNCAV.

România primește, totodată, un nou lot de seruri de la compania farmaceutică Johnson&Johnson.

“300.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 22 septembrie a.c., la Compania Naţională Unifarm SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională Unifarm SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional”, potrivit CNCAV.