Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid a anunţat că 300.000 de vaccinuri produse de Pfizer/BioNTech vor ajunge, luni, în România.
“Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, a precizat, duminică, CNCAV.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, România a recepţionat 12.556.889 doze de vaccin produse de compania Pfizer.
7.936.721 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.