Confidenţialitate

România Liberă: Nicolae Bănicioiu a fost informat de SRI despre Hexi Pharma

Surse medicale au declarat pentru România LiberăNicolae Bănicioiu a primit informări în cazul infecțiilor nosocomiale în care era indicat numele companiei Hexi Pharma.

 

În perioada în care a ocupat fotoliul de ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu a fost informat cel puțin o dată despre afacerile firmei lui Dan Condrea, au declarat surse medicale pentru România Liberă.  

Informarea cu privire la Hexi Pharma era o parte a unei serii ample trimisă de SRI pe tema infecțiilor nosocomiale – aceleași surse spun că zeci de astfel de documente au fost transmise Ministerului Sănătății de-a lungul timpului.

În urma informării, ministrul Nicolae Bănicioiu a trimis Corpul de Control al Ministerului la unul dintre spitalele din Cluj Napoca, însă afacerile Hexi Pharma cu spitalele au continuat și după plecarea lui Bănicioiu din fruntea ministerului.

  Nicolae Bănicioiu a declarat pentru România Liberă că nu știe, punctual,  despre ce informări este vorba, dar a precizat că pe perioada mandatului său Corpul de Control a fost trimis în mai multe spitale pentru a verifica sesizările cu privire la infecțiile nosocomiale și a calității antisepticelor. Bănicioiu a mai spus că legea nu îi permite să confirme dacă informările SRI făceau referire la produsele Hexi Pharma.