Confidenţialitate

România joacă astăzi la CM de handbal feminin

Naționala feminină de handbal va juca astăzi după prânz, la ora 13:30, cu Suedia, la Campionatul Mondial din Japonia.

România a ratat deja calificarea în semifinale, după înfrângerea în fața Rusiei din primul meci al Grupei Principale, iar singura miză este acum locul al 7-lea la finalul competiției.

Handbalistele “tricolore” trebuie însă să termine grupa pe poziția a 4-a, iar apoi să joace un baraj cu ocupanta aceluiași loc din cealaltă grupă.

Pentru asta au nevoie de o victorie inclusiv mâine – în confruntarea cu Japonia, programată de la ora 11:00.

În meciul de astăzi nu se știe dacă vă evolua Cristina Neagu, după ce selecționerul Tomas Ryde a spus că cea mai buna handbalistă a lumii este extenuată.

Neagu a revenit după o operație la ligamente ce a ținut-o pe bancă 10 luni și la mondialul nipon a jucat 5 partide în doar 9 zile, marcând 45 de goluri.

A executat 22 de aruncări de la 7 metri, fară să rateze niciuna, în ciuda durerilor la genunchi.