Ministrul interimar al Sănătății a declarat, joi seară, că a emis ordinul privind interzicerea exportului paralel de medicamente și consumabile medicale pentru o perioadă de șase luni, documentul fiind deja publicat în Monitorul Oficial.
„Am emis acest ordin astăzi (joi n.r.) care a fost publicat în numărul 202 din Monitorul Oficial. Citesc doar articolul 2 – Se suspendă temporar distribuția în afara teritoriului României, pe o perioadă de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin a medicamentelor cuprinse în catalogul national al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România”, a spus Victor Costache.
Potrivit acestuia, joi au fost oprite la granița României nenumărate tiruri, zeci de tone de medicamente, echipamente, consumabile și materiale sanitare, care ar fi fost scoase din țară prin export paralel.
„În condițiile crizei COVID, datorită lipsei medicamentelor și materialelor de pe piața din Europa, erau farte multe echipamente, și dispozitive, și consumabile care ar fi fost scoase din România”, a adăugat Victor Costache.
În România, numărul cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns, joi seara, la 59.
Șeful statului i-a îndemnat pe români să nu se înghesuie în magazine și să se informeze doar din surse de încredere.