Un val uriaș de critici s-a auzit în spațiul public românesc după intrarea în Parlament a partidului AUR, când majoritatea publicului a aflat o parte dintre credințele despre femei ale unui fruntaș al formațiunii, Sorin Lavric.
Printre altele, Sorin Lavric susține că ”cine vrea filosofie nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundare în athanaroul labios” sau că ”toaleta intimă” a femeii îi provoacă dezgust ca și ”vopsirea unghiilor de la picioare.” Tot el spune că ”bărbații nu caută în femei profunzimea sau luciditatea.”
Citatele revenite la suprafață au stârnit critici care au ajuns până la excluderea lui Sorin Lavric din Uniunea Scriitorilor, au dus la plângeri la CNCD și la proteste publice. Domnul Lavric a revenit cu un interviu în spațiul public și a spus că atitudinea sa este sinceră. Mai mult, adaugă el, ”am spus niște adevăruri pe care le știm cu toții, numai că puțini îndrăznesc să le spună.”
Nu este prima dată când astfel de atitudini ies al iveală în politică. Sunt cunoscute atacurile lui Șerban Nicolae la adresa lui Cosette Chichirău, îndemnul adresat de Traian Băsescu unei jurnaliste de a se întinde pe masă sau o declarație șocantă a lui Ludovic Orban despre colege politiciene ”care au avansat trecând prin paturile șefilor.”
România în Direct vă invită astăzi la o dezbatere despre comportamentul bărbaților români față de femei și egalitatea de șanse în societate.
Sunt declarațiile lui Sorin Lavric doar excesele unui excentric sau este o atitudine obișnuită în societate? Vă simțiți agresate sau protejate de societatea românească?
Simt femeile că sunt tratate în mod corect de către colegi, șefi sau parteneri de muncă? Au ele acces în mod egal la carieră, funcții și resurse precum bărbații, în România.
Foto: Captura video