Curtea Constituțională a respins sesizarea Guvernului care dorea împiedicarea măririi pensiilor cu 40% începând cu 2020.
O lege care dădea posibilitatea acestui lucru a fost votată în timpul guvernărilor PSD, dar ea a fost amânată de la aplicare de către guvernul PNL.
Acum, CCR spune că măririle sunt constituționale și legea va merge la președintele Iohannis, spre promulgare.
Cu o seară înainte, ministrul muncii, Raluca Turcan a declarat că în România există o pensie de 78.634 de lei și că doar 5000 de lei din aceasta ar avea corespondent în contributivitate.
Restul a fost construit pe baza unor privilegii ”acordate prin legile PSD.” În același timp, 900 de mii de pensii din România sunt de doar 800 de lei, iar pensia medie a ajuns la 1436 de lei.
Astfel, inechitatea este, de fapt, principala trăsătură a sistemului de pensii din România. Iar o mărire de 40% ar duce la un deficit bugetar de 11 procente.
Care este soluția corectă pentru reașezarea sistemului de pensii? Ar trebui să accepte noua putere mărirea pensiilor? Ce ar trebui să facă alianța de guvernare ca să rezolve această problemă juridică și economică, astfel încât să fie acceptată de CCR, dar să nu ducă la dezechilibre majore?