PSD trece prin Parlament, la această oră o lege care să permită menținerea deschisă a piețelor din România.
Legea, spune PSD, este menită să-i ajute pe micii producători din România loviți de această măsură. Între timp, premierul Orban și-a cerut scuze acestora spunând că măsura este necesară din punct de vedere sanitar.
Potrivit regulilor stabilite de guvern, piețele închise nu vor mai putea funcționa. Primarii din mai multe localități au încercat organizarea unor piețe în aer liber, dar nu peste tot funcționează acest lucru.
Măsura de închidere a piețelor a fost primită cu proteste de micii producători sau de vânzătorii din piețe. Sunt mai multe localități, București, Tulcea, Timișoara în care aceștia au acționat spontan împotriva acțiunii guvernului.
Producătorii spun că această măsură îi pune în impas pe cei care lucraeză în agricultură, dar avantajează marile companii și supermarketurile. De altfel, conflictul dintre cele două părți este de mai lungă durată, producătorii români spunând că se află în fața unei competiții neloiale.
De-a lungul ultimelor luni, guvernul a adoptat mai multe măsuri care vin în sprijinul micilor companii, dar asta nu a împiedicat ca unele dintre ele să se prăbușească.
Unele și-au închis activitatea, iar altele și-au redus personalul, iar ajutoarele de la guvern au fost insuficiente. Și este evident că micile companii, antreprenorii, producătorii independeți rezistă mai greu acestei crize.
Este închiderea piețelor o măsură necesară chiar dacă asta lovește afacerile producătorilor români? Sunt micile companii dezavantajate de măsurile anti-criză luate de guvern? Cum pot antreprenorii și micii producători să reziste crizei economice care a început? Care este experiența voastră în această perioadă?