Părinții au solicitat o ambulanță pentru că fiica lor avea probleme urologice, dar au fost îndreptați cu o totală lipsă de empatie către medicul de familie. Operatorul le-a spus părinților că este responsabilitatea lor pentru starea copilului.
„Eu nu răspund deloc. E copilul dumitale, nu trebuia să laşi să se ajungă până aici. Nu răspund eu deloc. Înseamnă că nu te-ai uitat la ea, foarte simplu. Eu nu răspund, răspunzi dumneata şi nevasta dumitale, nu sunt ai mei copiii. Eu pe ai mei mi i-am crescut. Eu sunt obligată pe urgenţă. Ce mă înveţi tu pe mine? Tu să îţi vezi de copil mai bine. Răspunzi, că e al tău”.
DSU face acum o anchetă să vadă ce s-a întâmplat în seara respectivă și ce explicații sunt pentru comportamentul cu pricina.
”conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor.”
În urmă cu doi ani, România a fost zguduită de incapacitatea autorităților de a gestiona un apel la 112 făcut de adolescenta Alexandra Măceșanu, ucisă ulterior de cel care o răpise și o ține sechestrată. Evenimentul a ridicat semne uriașe de întrebare privind capacitatea profesională a persoanelor care preiau apelurile de urgență. STS a promis la data respectivă că operatorii vor fi instruiți și că vor avea parte de evaluare și consiliere psihologică pentru a face față mai bine stresului.
Este această convorbire la 112 un accident sau lipsa de empatie e generalizată? S-a îmbunătățit activitatea celor de la 112 în ultimii doi ani, după cazul Caracal?Cum ați descrie relația dintre funcționarul român și cetățenii care au nevoie de serviciile lor?
