Confidenţialitate

România în Direct: Inflația de peste 8% și în aprilie. De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în România? | VIDEO

87 % din banii unei familii din România se duc pe cheltuielile zilnice, arată cele mai noi date de la INS. Venitul unei familii din România trece un pic de 6000 de lei, iar aproape 5300 sunt cheltuielile zilnice. Cei mai mulți bani sunt dați pe mâncare, o treime, apoi pe facturi și taxe la stat.

Inflația în România va trece de 8 procente și în luna aprilie, iar guvernul pregătește un pachet de ajutor pentru persoanele cu venituri foarte mici.

Acesta include vouchere în valoare de 50 de Euro care ar urma să fie distribuite la două luni. Este prevăzută și o creștere a salariului minim cu încă 200 de lei. Pachetul ar putea să apară în două săptămâni și poate costa peste trei procente din PIB.

Care este suma decentă de care o familie are nevoie astăzi în România? Vă ajung banii de cheltuieli? Ce tip de măsură fiscală v-ar putea ajuta? Ce rezolvă ajutorul propus de guvern?