Președintele Iohannis a făcut astăzi un apel către liderii politici și cei ai societății din România să nu rămână indiferenți la valul de dezinformare, ură și știri false care ocupă mediul online din România și atacă ”fundamentele democrației” din România.
El a cerut liderilor politici să promoveze toleranța, respectul și valorile europene. El face referire și la campaniile împotriva vaccinării care se desfășoară în aceste medii.
Dar apelul său trebuie privit cu mai multă atenție. Coincidența face ca aceasta să vină într-o zi cu două evenimente sportive cu rezultate negative pentru România. O înfrângere a Simonei Halep a dus la un val de mizerii scrise împotriva sportivei, iar o greșeală a fotbalistului de Națională, Andrei Ivan, i-a adus acestuia sute de reproșuri în spațiul public.
Concomitent, mai multe documente publicate de presa americană arată că Facebook încurajează și valorizează contradicția, ura și că nu oprește campaniile de dezinformare, deși știe acest lucru. De fapt, acesta a devenit modelul de afaceri al companiei.
Pe de altă parte, Youtube a hotărât să oprească filmele cu teze antivacciniste, iar în România a apărut un proiect ca filmele de pe această rețea să fie supuse regulilor CNA.
În ce măsură credeți că Facebook și alte rețele sociale influențează viața publică și decizia politică din România?
Sunt acestea o sursă de informare pentru voi? Cum ar trebui procedat pentru a se opri valul de ură și dezinformare de aici? Ce soluții de reglementare ați aplica?