Maratonul de vaccinare de la București a fost un succes. 20.000 de oameni s-au vaccinat în cele trei zile în centrele în care puteai să faci asta doar cu buletinul. Evenimentul este un succes de etapă, dar autoritățile au început să vorbească despre ratarea țintei de cinci milioane de vaccinați la sfârșitul lunii mai.
Fie că vin de la autorități sau specialiști independenți, estimările arată acum că vaccinarea celor cinci milioane de persoane s-ar putea face cu o doză până la jumătatea lunii iunie și în cel mai bun caz cu două doze la finalul lunii. Între timp, premierul promite ridicarea unor măsuri restrictive în săptămânile următoare și spune că asta ține de cât de mulți oameni se vaccinează.
Autoritățile române se feresc, însă, în continuare, de a promite beneficii celor care se vaccinează și nici nu vor să constituie interdicții pentru cei nevaccinați. Premierul Cîțu spune că este firesc ca restricțiile să fie ridicate pentru cei vaccinați, dar nicio secundă nu spune cum s-ar putea face asta. Iar ministrul Sănătății crede că va mai trece o perioadă până acolo.
Mai mulți experți propun soluții care să impulsioneze vaccinarea. Fie cu beneficii pentru cei vaccinați, începând de la acces în spațiile publice sau concedii de exemplu, fie cu obligarea unor categorii să se vaccineze. Sau prin pierderea asigurării de sănătate, în caz de COVID, a celor care refuză să se vaccineze deși au posibilitatea.
Cum ați proceda să impulsionați vaccinarea? Ați oferi beneficii suplimentare celor vaccinați? Le-ați da voie să meargă la evenimente private sau publice în număr mai mare? Sau ați propune ca cine nu se vaccinează să fie tratat de COVID pe banii săi?
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea