Cazul copilului care a murit în urma unei anestezii generale la dentist a șocat România. Medicul ar fi folosit procedura într-o clinică neautorizată pentru așa ceva, și chiar recunoaște că a făcut acest lucru de sute de ori. Activitatea clinicii private e acum suspendată, iar medicul anchetat. Ministerul spune că astfel de anestezii și substanțele folosite se pot utiliza doar în unități medicale care au ATI – secție de reanimare, tocmai pentru că există multe riscuri. Cazul a ridicat în rândul părinților și altor categorii de pacienți întrebarea cum te asiguri că medicii știu și aplică regulile în astfel de situații.
Veți face investigații suplimentare în legătură cu medicul sau clinica la care mergeți? Vă scade acest caz încrederea în cabinetele și clinicile private? În ce fel vă afectează atitudinea față de sistemul medical cazuri ca acesta sau cel al pacientei care a luat foc pe masa de operație?
Credeți că astfel de cazuri au impact și asupra reformelor privind serviciile medicale, propuse de actualul guvern?
Dezbaterea România în Direct începe la Europa FM la ora 13:15.
Sunați-ne la 0372 069 599 (număr cu tarif normal) și povestiți-ne experiențe din sistemul medical care v-au pus încrederea sau vigilența la încercare!