Confidenţialitate

România în Direct, cu Tudor Muşat: Cine ar trebui să-și păstreze pensiile speciale? – VIDEO

Magistrații de la Tribunalul București și numeroase curți de apel din țară au decis să-și suspende activitatea, deci să nu mai judece, începând de azi, în semn de protest față de intenția Parlamentului de a le tăia pensiile de serviciu.

Parlamentul se reunește pe 28 ianuarie pentru acest lucru.

Nu sunt singurii care rămân fără aceste beneficii: ar mai fi deputaţii şi senatorii, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă. Singurii care ar urma să-și păstreze pensiile speciale ar fi militarii și polițiștii.

Judecătorii și procurorii spun că ei trebuie să rămână cu pensie de serviciu pentru că au tot felul de interdicții și nu pot desfășura activități care să le asigure un venit ridicat și după pensionare. Mai mult, că stabilitatea carierei lor depinde și de suma pe care știu că o vor încasa când se retrag.

Vă conving aceste argumente? Ar trebui lăsați magistrații să aibă aceste pensii speciale? Cine ar mai trebui să și le păstreze și de ce? Ar trebui instituite chiar și unele noi? Ar trebui desființate și cele ale polițiștilor și militarilor? E o chestiune de bani sau una de principiu?

În general, cum ne raportăm la ideea că există categorii privilegiate atunci când vine vorba de pensii?