Confidenţialitate

România în Direct, cu Cătălin Striblea: Românii din abatoarele germane. Care e responsabilitatea statului român? – VIDEO

Două regiuni din Germania sunt în carantină din cauza coronavirusului al cărui focar principal este într-un abator în care lucrează majoritatea români. Abatorul companiei Tonnies are mai bine de jumătate dintre cei angajați, adică 6500 de persoane, lucrători din România. Ei ajung acolo ca subcontractanți, adesea trecând prin trei sau patru firme.

Clădirile în care locuiesc o parte dintre ei au intrat în carantină totală. Statul german le aduce apă și alimente, iar ei nu pot ieși de acolo. Sunt 1553 de persoane infectate, iar din ei sunt 650 de români. Au avut loc confruntări între poliție și locatari, mulți dintre ei angajați în abatoare. 17 persoane au fugit către România.

Investigațiile de presă, dar și mărturiile oamenilor arată că în abatoare nu erau respectate nici condițiile de muncă, dar nici cele de sănătate. Cauza îmbolnăvirilor a fost imposibilitatea acestor oameni de a se proteja în fața virusului. Opinia publică germană critică condițiile în care lucrează românii, dar și modul în care patronii se poartă cu ei. De asemenea, pături ale populației invită la boicotul produselor din abatoarele respective. Șeful echipei epidemiologice a declart că are încredere zero în compania angajatoare.

Este statul român responsabil pentru acești muncitori sau răspunderea este a celor care au plecat? Care ar trebui să fie răspunsul autorităților române? Cum pot fi întorși acești oameni să muncească în România? Dacă ești angajator, de ce sprijin ai nevoie ca să angajezi astfel de lucrători în România? Poate economia României să repatrieze forța de muncă sau dimpotrivă suntem și noi într-un moment critic?

Foto: Ant Rozetsky_unsplash