Cazul fetei din Mehedinți incendiată de un criminal în serie redeschide una dintre cele mai vechi răni ale României: copiii lăsați singuri de părinții care pleacă la muncă. Fata de 17 ani a fost scoasă din flăcări de fratele său mai mic, de 14 ani. Tatăl era plecat la muncă, mama este dispărută, bunica de 82 de ani nu i-a mai putut ajuta. Cei doi nu se aveau decât unul pe altul. După incendiu, copilul cel mic a rămas singur acasă până a fost preluat de stat.
Astăzi, în România, cifrele oficiale spun că sunt între 100 și 150 de mii de copii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Câteva zeci de mii nu au lângă ei pe nici unul dintre părinți. Poate câte un tutore legal. 20 la sută sfârșesc prin a fi preluați de stat. Mulți dintre ei sunt supuși foamei, bătăilor, traficului de persoane sau sfârșesc în anturaje dubioase.
Cel mai probabil dintre ei apare și cea mai mare parte a celor care nu s-au prezentat la Evaluarea Națională, adică 11 mii de elevi. De ei ar trebui să se ocupe direcțiile sociale din primării, dar acestea nu au toate resursele necesare.
Pot fi judecați cei care fac această alegere? Cum ar trebui să arate intervenția statului în această chestiune? Cum pot fi ajutați de noi acești copii? În ce condiții ți-ai lăsa copilul ca să pleci la muncă? Ai plecat și ai fost departe de ai tăi? Cum ți-au crescut copiii în lipsa ta?
