Poliția anchetează un vlogger celebru pentru instigare la viol, la infracțiuni sexuale și la violență, după plângerea unei organizații neguvernamentale. Alexandru Bălan, Colo, după ”numele de scenă” a vorbit într-una din postările sale, detaliat, despre faptul că ”nu se poate abține” când vede o fată de 15 ani și că unele dintre acestea sunt provocatoare.
Colo a descris cum ar proceda pe larg și-n cuvinte de neacceptat în spațiu public.
Vloggerul are 28 de ani și un public de 850.000 de persoane, dar clipurile sale ajung la câteva milioane de vizualizări. Majoritatea celor care-l urmăresc sunt adolescenți. După începerea anchetei, la câteva săptămâni după apariția clipului, el și-a cerut scuze spunând că nu crede în ce-a spus și că o face pentru audiență.
Acest caz apare fix în momentul în care Parlamentul dezbate din nou legea privind educația sexuală, pe care unii parlamentari o doresc limitată. De asemenea, tot în aceste zile, CSM a cerut verificare tuturor dosarelor de viol ale unor minore, finalizate cu clasare sau pedepse cu suspendare.
Anchetele mai multor publicații au arătat că-n România există câteva zeci de dosare de viol, inclusiv incest în care făptașii nu au fost condamnați. De asemenea, România este printre primele țări europene la violență domestică cu aproape 100 de infracțiuni raportate în fiecare zi.
Credeți că acest caz este izolat sau e simptomatic pentru societatea românească? Cât de des li se întâmplă femeilor să fie supuse unui limbaj verbal abuziv, în România? Cum ar trebui să răspundă societatea la astfel de întâmplări? Credeți că orele de educație sexuală ar corecta un astfel de comportament?