Confidenţialitate

România în Direct, cu Cătălin Striblea: Carantină la Suceava – VIDEO

Pentru prima dată în viețile noastre trăim un eveniment despre care am auzit doar în cărțile de istorie. Orașul Suceava și opt comune limitrofe sunt complet închise de către autorități pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Sunt aproape 600 de persoane testate pozitiv la Suceava, dar ministrul sănătății spune că sunt, probabil, peste 1000 de purtători asimptomatici ai virusului în oraș.

Decizia vine după ce guvernul a anunțat deodată că 13 persoane decedate săptămâna trecută în Suceava erau infectate cu coronavirus. Anunțul ridică semne de întrebare atât asupra capacității de testare a bolii, dar și asupra transparenței celor care conduc România.

Îi invităm pe suceveni și pe cei din județ să ne sune la România în Direct. Dar și pe cei care au familiile acolo și care vor să le transmită îmbărbătarea lor. Cum se descurcă părinții sau frații voștri? Așteptăm experiențele celor care au trăit în carantină totală în Italia pentru ca oamenii din Suceava să înțeleagă ce li se cere. Ce măsuri credeți că sunt prioritare acum?

Și ar mai fi ceva important. Ce spune cazul Suceava despre modul în care ni se spune adevărul în România? Credeți că autoritățile au fost complet transparente? Ce s-a întâmplat înainte și după vizita ministrului Tătaru în localitate? Și cum se explică lanțul de decizii greșitea dinaintea acestei vizite?