Un nou episod violent a apărut în ultimele 24 de ore de la Târgu Jiu. Este vorba tot de un film viral în care doi băieți adolescenți și o fată îl bat pe un al patrulea căruia îi reproșează că nu s-a purtat frumos. Cei trei îi aplică zeci de lovituri. Inclusiv fata îl lovește cu piciorul în burtă.
Imaginile apar în aceeași zi în care procurorii au dispus controlul judiciar împotriva unei fete de 14 ani, cea mai mare dintr-un grup care bătuse o altă adolescentă.
Polițiștii o reținuseră pentru 24 de ore și au propus procurorilor să meargă la instanță pentru arestare de 15 zile.
Tatăl fetei spune că măsura ar fi fost prea dură. ”Sunt alții cu săbii care au intrat peste oameni și nu le-a făcut nimeni nimic. A avut acest anturaj de două luni. Soția mea a fost izolată la serviciu în mai multe rânduri, câte două săptămâni, iar eu la serviciu.”
Acest episod face parte dintr-un val de violențe, bătăi și agresiuni între tineri, multe filmate și publicate online.
Un raport OMS din 2019 situează România pe locul trei la nivel european în această materie. 220 de mii de tineri sunt bătuți anual, iar 400 de mii amenințați. Statul român a anunțat chiar în aceste zile înființarea unei Poliții Școlare care să prevină astfel de cazuri.
Există și un grup de lucru al Ministerului Educației, alcătuit din 60 de persoane care ar fi trebuit să vină cu câteva soluții în acest an.
Totuși, care ar fi soluția pentru aceste cazuri? A avut dreptate polițistul de caz să propună arestarea pentru un copil-problemă? Sunt reținerea și arestarea soluțiile acestei situații?
Cine sunt vinovații: părinții, anturajul sau școala care nu face destul când vede astfel de cazuri? Te-ai confruntat cu o astfel de situație? Cum procedezi dacă este agresat copilul tău?