Confidenţialitate

România în Direct: Anul școlar a fost modificat, urmează o lună de vacanță. Cum e mai bine: școală online sau deloc? | VIDEO

După trei zile de propuneri, retrageri, negocieri și încâlceli, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a comunicat ceea ce pare a fi structura finală a anului școlar.

Ministerul a modificat anul școlar din cauza valului trei al epidemiei. Astfel, elevii vor avea o lună de vacanță în aprilie și vor termina școala pe 25 iunie. Copiii din clasele terminale vor rămâne pe programul inițial.

Noua structură a anului școlar a fost negociată de ministrul Cîmpeanu cu reprezentanți ai profesorilor, părinților și ai elevilor. Ministrul Cîmpeanu spune că decizia de a modifica acest calendar îi aparține și și-o asumă, chiar dacă ea a fost făcută la sugestia Ministerului Sănătății.

Pe de altă parte, ministrul spune că predarea online a adus pierderi majore în învățământ. Dar aceasta este singura variantă pe care școala o are la dispoziție. Cu toate acestea, domnul Cîmpeanu și-a asumat o vacanță suplimentară de două săptămâni în locul școlii online, fără a explica de ce aceasta este soluția.

România în Direct vă invită la o dezbatere despre starea școlii în pandemie.

Cum primiți această modificare a anului școlar. Cum e mai bine: școală online cu pierderi majore sau vacanță? Ce-i transmiteți ministrului după acest episod?

Cătălin Striblea vă așteaptă la România în Direct la 0372 069 599, de la 13:15.