Printre cele aproape 1700 de produse alimentare din nenumărate țări, chiar și din China, protejate de Uniunea Europeană, se află și 10 din România. Ele sunt cumpărate nu doar de sărbători, ci tot timpul, așa că în emisiunea Lumea Europa FM ați putut asculta cum au ajuns unele dintre aceste 10 produse să aibă succes.
Sunt 2 categorii de produse alimentare, altele decât băuturile, pentru care instituțiile Uniunii de profil garantează calitatea: specialități tradiționale-unde România a înregistrat, prin Asociația „RO-PESCADOR”, salata tradițională cu icre de crap, și produse cu indicație geografică protejată, unde România, prin diferite asociații sau companii, a înregistrat și a primit certificare pentru alte 9 alimente: magiunul de prune Topoloveni, salamul de Sibiu, telemeaua de Ibănești, novac afumat din Ţara Bârsei, scrumbie de Dunăre afumată, cârnați de Pleșcoi, telemea de Sibiu, cașcaval de Săveni, salată cu icre de ştiucă de Tulcea.
Toate produsele și-au câștigat cu greu locul în catalogul delicateselor protejate, mai ales că până la recunoașterea calității lor, producătorii au fost nevoiți să le demonstreze fie vechimea și autenticitatea, fie faptul că sunt sănătoase sau folosesc materia primă sustenabil și pun în valoare valorile locale.
Partea bună este că odată ce produsele i-au convins prin calitatea lor, pe experții institutelor europene, ele au primit și primesc în continuare sprijin de la Uniune, inclusiv pentru promovare.
Unde sunt mai apreciate și cumpărate acum aceste produse aflam dintr-un reportaj de Anca Grădinaru
Sursa foto: Facebook / Bibiana Stanciulov
Primul produs românesc a fost înregistrat în catalogul alimentelor protejate, la categoria indicație geografică protejată, în 2011, la 2 ani de la depunerea dosarului de către Bibiana Stanciulov. Domnia sa povestește că pasul a intra astfel în istorie își are rădăcinile în copilărie.
„În copilărie, mirosea a magiun, din struguri, oltenii făceau din struguri pentru că oltenii luau toate prunele și le făceau țuică și mai rămâneau ceva struguri pentru doamne și făceau magiun.
Și bulionul.
Astea sunt mirosurile copilăriei mele de dinainte de a merge la școală”.
Până să facă însă magiunul de prune Topoloveni, Bibiana Stanciulov s-a ocupat de comerț, iar la un moment dat, a vrut să cumpere o făbricuță de produse alimentare. Spune că a fost păcălită de un fost director, dar asta a ambiționat-o și mai mult.
„-Deci eu crezând că am cumpărat fabrica, m-am trezit cu o secție de magiun, în care existau numai păianjeni în toate colțurile fabricii, niciun utilaj nu funcționa, era fier vechi, a trebuit să realizez din nimic, o croitoreasă știe, e mai greu să repari o rochie decât să o construiești de la început.
-Ce făceați atunci când ați preluat secția?
– Când am preluat secția, făceam comerț între unitățile de alimentație din România și licitații. Eu trebuie să merg la licitații și să câștig 50, 20, 30 de bani .
Sunt eu, Diana și o contabilă.
Niciodată nu am considerat că nu ai nevoie de 9 camere, să stergi praful sau să angajezi pe cineva pentru care trebuie să muncești ca să-ți șteargă praful.
Eu o consider o chestie ciudată ca gândire.
Ai nevoie de un pat unde să dormi, de o baie și de o bucătărie.
Ăsta este punctul meu de vedere. Dar, într-adevăr, pentru că m-a înșelat acel director de la Topoloveni, m-am întors la dumnealui și i-am zis: “Fii atent, mi-am dezlănțuit toată partea neomenoasă din mine, când se va vinde această fabrică, eu voi veni, o voi cumpăra și îți voi arata eu ție cum se face industrie pentru consumator, nu pentru buzunarul tău.
Indicația geografică a venit după obținerea stelelor Michelin, la Institutul Internațional de Gust și Calitate de la Bruxelles.
Într-o după amiază, stând la televizor, am văzut-o pe Mihaela Rădulescu cum prezenta o apă minerală care luase stele Michelin la Bruxelles.
Și atunci, Diana a zis: “Noi de ce nu? “
Și eu am început ușurel să vedem despre ce este vorba cu această indicație geografică protejată, am făcut dosarul singure.
-A fost greu?
– Foarte greu pentru că această indicație geografică protejată presupune să demostrezi că produsul tău tradițional se obține de minim trei generații, în același teritoriu, cu aceeași rețetă.
Asta spun eu mereu: În 1914, de când am găsit noi în Arhivele Naționale, rețeta ca atare a magiunului din prune de Topoloveni, nu se folosea zahăr.
În 1914, în industria alimentară, nu se folosea zahăr.
Într-adevăr, Maximilian Popovici nu a avut moștenitori, i-am căutat.
Este inginerul francez care a luat prunele din cazanele, din tuciurile doamnelor din Topoloveni și le-a pus în aceste cazane bain-marie”.
Și acum, magiuniul de prune fără zahăr se fierbe tot la bain-marie
În documentele oficiale emise de Uniune, scrie că procedura de fierbere se păstrează de generații, iar fierberea prunelor se face lent, până când apa este eliminată. Produsul este descris ca o cremă fermă dar fină de prune, fără sâmburi și coajă. Iar Bibiana Stanciulov descrie procesul.
“Numai că la aceste oale, nu poți să controlezi temperatura.
Noi avem acele oale de lapte, de vreo 250 de kg, care sunt conectate la un aparat care controlează non stop temperatura.
Prunele sunt fierte la o temperatură atât de rezonabilă, încât….
-Mică?
-Foarte mică…se mențin fibrele alimentare, vitaminele, mineralele, astfel încât noi am obținut acel nutriscore, scorul nutrițional cotat cu litera A și culoarea verde închis care pe mine m-a încântat foarte tare deoarece este simplu pentru orice copil pe care părinții îl învață când traversezi strada.”
În acest moment, magiunul de prune Topoveni se vinde în proporție de 95% în România
În afară, dar și aici, se plânge Bibiana Stanciulov, produsul creat de ea și fiica sa are de suferit din cauza unui alt conținut inventat de alt producător.
A dat în judecată producătorul și spune că a câștigat. Problema este că deși face un produs recunoscut la nivel internațional pentru calitatea sa, este sabotată și de autoritățile din România. De exemplu, din luna mai, magiunul Topoveni nu mai poate fi vândut cu eticheta nutriscor- semafor pentru că așa a decis ANPC.
„-De ce merge greu cu exportul?
– Este foarte simplu. În primul rând, în România, 95% dintre consumatori fac confuzie între noi și celălalt producător care a furat toponimul Topoloveni, ca toponim, ca scris pe etichetă, inclusiv culoarea etichetei.
Indicația geografică protejată este protejarea zonei geografice unde se produce ceva tradițional.
-În acest proces, cu acest producător, pe care l-ați avut în România, Statul v-a ajutat vreodată, v-a susținut ținând cont că marca dumneavostră este înregstrată și protejată de Uniunea Europeană?
-Da, foarte mult. Și-au pus banderolă neagră la ochi, și-au pus vată în urechi, să nu vadă, să nu audă, să nu miroase.
Din păcate, nu și-au îndeplinit obligațiile pe care UE i le-a dat.
Sunt două instituții care sunt nominalizate pe site-ul de la Bruxelles, ca fiind obligate să protejeze toate indicațiile geografice nu numai pe cele din România.
Trebuiau, de la prima apariție a acestui producător, care folosește toponimul Topoloveni pe clasa 23, adică legume și fructe, să-i fie eliminată eticheta de la raft. Eu nu aveam ce să caut în Justiție.
Dar nu aude, nu vede.
Sunt atât de supărată pe aceste instituții încât le promit oficial, că atât cât voi trăi, și mai am încă 30 ca să fac suta, să fie sumă rotundă, eu nu voi renunța în a demonstra că pur și simplu au desconsiderat poporul român.
Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorului…nu înțeleg ce i-a oprit să acționeze.
La Curtea Supremă, unde am ajuns cu procesul, ne-au respins apelul și a rămas sentința de la Curtea de Apel unde ni s-au dat vreo 70 de mii de lei daune materiale ceea ce este o mică glumă. Dar nu le-au anulat marca”.
Un alt produs românesc aflat pe lista de produse cu indicație geografică protejată este salata cu icre de știucă de Tulcea
Este un produs certificat după ce mai mulți producători români au convins experții de la Bruxelles că produsul merită promovat. Dar cum cantitățile de pește disponibile în Dunăre și în Deltă sunt tot mai mici, produsul se obține și cu importuri, povestește Daniel Buhai, unul dintre administratorii Deltaica Seafood.
„Salata cu icre de știucă, de Tulcea, înainte era un produs premium care se folosea în meniurile evenimentelor deosebite, exista ca materie primă suficient de multă, deoarece capturile de știucă erau imense în Delta Dunării înainte, cu 20, 30 de ani înainte. Ulterior, aceste capturi s-au redus, a apărut și o cotă care a fost introdusă în mod corect de Rezervația Biosferei, astfel încât nu se mai poate valorifica mai mult de câteva tone de icre de știucă în Delta Dunării.
Și atunci, automat, din motive de sustenabilitate, se recurge la import de icre de știucă, din alte zone, unde nu este popular acest produs.
-De exemplu?
– Suedia, Finlanda, în țările nordice, care nu consumă icrele de știucă, ei au icrele de somon și nu le…. dar pentru noi, reprezintă o delicatesă și atunci, mergem pe o cetificare care permite utilizarea de ingrediente și din alte zone. Nu toate.
Celelalte ingrediente sunt din Delta Dunării.
De exemplu, icrele pe care le folosim ca agent de îngroșare, icrele dintr-un amestec de specii, acele este strict din zona respectivă”.
Compania din Tulcea, condusă de Danel Buhai și soția sa, produce acum 3 din cele 10 produse românești care au primit certificare europeană
Iar altele sunt în evaluare, povestește administratorul firmei.
„Avem trei produse certificate la nivel european, scrumbia de Dunăre afumată, pe indicație geografică protejată, salata cu icre de știucă de Tulcea, iarăși indicație geografică protejată și salata cu icre de crap, specialitate tradițională garantată.
Și mai avem în curs sardeluțele marinate în vin și ulei și batocul de sturion, un produs realizat din fileul dorsal al unor specii de sturion, de calibre mai mare , care provine din acvacultură”.
În condițiile în care cantitățile de pește capturat din medii naturale sunt tot mai mici, acvacultura a fost și va fi salvarea producătorilor din pește, spune Daniel Buhai
De altfel, anul trecut producția de pește din fermele de pește au produs cantități mai mari decât cele din pescuit din râuri, Dunăre sau mare.
Daniel Buhai este optimis pentru că, spune el, deși prețurile la pește au crescut mult, românii consumă pește mai mult ca în trecut, iar Uniunea Europeană a alocat peste un milion de euro numai companiei sale.
Și alți producători de produse protejate au primit bani de la Comisia Europeană pentru a crește.
„- Ați observat cumva dacă consumatorii au încredere mai mare în aceste certificări europene?
S-a schimbat ceva după ce ați primit aceste certificări din partea EU?
– În mod evident am observat acest lucru.
Vânzările ne-au crescut, atracția pentru produsele noastre a crescut, de asemenea, si solicitările din partea magazinelor și a lanțurilor de retail.
-Aveți Statistici-cu cât a crescut vânzarea?
-Putem vorbi despre zeci de procente.
-Zeci înseamnă peste 50%?
Nu, nu chiar așa, dar au crescut de la an la an vânzările, cu aproximativ 20-25%.
–V-au ajutat fondurie europene?
–Avem cel puțin 3 proiecte europene realizate până la final care ne-au dat, fiecare în parte, câte un salt în dezvoltarea noastră.
De sute de mii de euro…
Da, da.
Primul proiect a fost cel mai consistent, un milion 200 de mii de euro, cu care am realizat unitatea de procesare, ulterior am recurs la alte proiecte care au dus la modernizare, la achiziții de echipamente moderne, bineînțeles, în măsura în care vom avea la dispoziția aceste fonduri, consider că este important ca toți să se orienteze către ele”.
Însă aceste rezultate au venit după ani întregi de muncă. Chiar și odată obținute certificările de Uniune, produsele nu rămân în cataloagele de calitate pe viață.
Experții revin în fabrici și fac verificări periodic. Se iau probe din produse, se inspectează liniile de producție.
„In fiecare an, după obținerea certificării, suntem supuși unui control de la un organsm de certificare independent, de asemenea, putem fi supuși unor controale inopinate”.
Sursa foto: Facebook / Deltaica
