România ar putea administra mai devreme doza 3 de vaccin, chiar de săptămâna viitoare, fără să mai aștepte o decizie de la Agenția European a Medicamentului, programată pe 4 octombrie, a anunțat coordonatorul Campaniei de Vaccinare.
O decizie finală ar putea fi anunțată la finalul săptămânii, a declarat medicul Valergiu Gheorghiță:
“Ținând cont de situația epidemiologică actuală, o transmitere accelerată a infecției cu Sars Cov 2 la nivel comunitar, și în mod deosebit în rândul personalului medical, varianta Delta este dominantă, luăm în calcul devansarea acestui termen, în această săptămână are loc o ședință de lucru.
Ne propunem să începem mai repede doza 3 pentru personalul medical, pentru persoanele de peste 65 de ani și persoanele vulnerabile, cele cu afecțiuni cronice, incluzând în această categorie pe cei care sunt rezidenți în centre sociale, în cămine, și, evident, pacienții care sunt în momentul de față cu afecțiuni cronice, renale, în stadiu de dializă“.
Doza a treia ar urma să fie administrată la minimum 6 luni după a doua doză, iar în prima fază, o vor primi persoanele aflate în grupele de risc (peste 65 de ani și cele cu boli grave), dar și personalul medical și din învățământ.
Lista finală cu persoanele care vor avea prioritate la doza trei va fi gata în aceste zile.
“Riscul de infecție în cazul celor vaccinați cu trei doze fiind de cel puțin 10 ori mai redus față de persoanele care aveau o schemă cu două doze, iar în ceea ce privește riscul de spitalizare și riscul de a dezvolta o formă severă este de aproximativ 20 de ori mai redus la cei care au primit a treia doză, comparativ cu persoanele care aveau doar două doze, vorbim de persoane cu vârsta de peste 60 de ani.
Din datele disponibile, dar încă nepublicate, și pentru celelalte categorii de vârstă se mențin aceleași beneficii“, a explicat Valeriu Gheorghiță.
Pentru doza a treia va fi necesară programarea prin platforma de programare, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță:
“La acest moment vorbim de administrarea unei doze 3 cu vaccin pe bază de ARN mesager, respectiv Pfizer sau Moderna pentru scheme de vaccinare care au avut inițial acest tip de vaccin, fie Pfizer, fie Moderna, iar persoanele care au primit vaccin de la AstraZeneca, propunerea pe care au abordat-o toate celelalte țări europene a fost de a administra unul dintre cele doua vaccinuri pe bază de ARN mesager, în completarea vaccinării cu vector viral, care a fost folosit la prima schemă.”