Confidenţialitate

Romania a terminat la egalitate 1-1 amicalul cu Uruguay

Echipa nationala a terminat la egalitate, 1-1 amicalul cu Uruguay jucat pe ‘Arena Nationala’. Castigatoarea Copei America si semifinalista a Cupei Mondiale din 2010 a deschis scorul in minutul 2, prin atacantul lui Napoli: Edison Cavani, care a sutat cu efect de la marginea careului, langa bara din stanga. Tot inainte de pauza, Marius Niculae a lovit transversala cu o reluare de la 15 metri, iar Cavani a fost secerat in careu de Tatarusanu si arbitrul maghiar Viktor Kassai nu a acordat penalty.

In repriza secunda, Victor Piturca a schimbat linia ofensiva, cu Marica si Bogdan Stancu, iar fostul atacant stelist a egalat in minutul 50 reluand cu capul din careu o centrare din dreapta a lui Torje. Mijlocasul lui Udinese a fost laudat la final de selectionerul uruguayan Oscar Tabarez, care l-a considerat cel mai bun fotbalist roman. In echipa Romaniei s-au facut 6 schimbari in timp adversarii i-au pastrat in teren pana la final pe 2 dintre cei mai buni atacanti ai lumii: Luiz Suarez si Diego Forlan. In ciuda vremii nefavorabile, in tribunele ‘Arenei Nationale’ au fost 20.000 de fani. Sa mai spunem si ca banel Nicolita, care s-a accidentat la antrenamente inaintea amicalului va purta timp de 10 zile un bandaj gipsat la picior au anuntat oficialii lui St.Etienne. Deasemenea, unul dintre jucatorii tineri pe care Victor Piturca voia sa-i foloseasca – Constantin Grecu de la ‘U’ Cluj s-a accidentat si el chiar la incalzire si nu a putut evolua.