Naționala feminină de handbal a învins Spania și s-a apropiat de calificarea în semifinalele Campionatului European din Franța.
După ce a pierdut primul meci din grupele principale, cu Olanda, România s-a impus după o partidă dramatică împotriva ibericelor: 27-25.
”Tricolorele” pregătite de spaniolul Ambros Martin au fost conduse la pauză cu 12-10, după ce au marcat un singur gol în primele 14 minute de joc.
Româncele au reușit să egaleze abia în minutul 41 și au trecut la conducere în minutul 43, la reviriment contribuind din plin portarul Denisa Dedu, cu multe parade salvatoare.
A urmat o “descătușare” în care s-au detașat la 3 goluri de două ori, iar până la final adversarele au cedat atât psihic cât și fizic, greșind multe pase și comițând faulturi inutile.
Cristina Neagu nu a mai strălucit, însă au evoluat excelent pe final Crina Pintea, Eliza Buceschi și veterana Valentina Ardean.
Handbalistele române vor mai juca miercuri seară cu Ungaria, tot de la ora 19:00 și trebuie să mai obțină măcar un punct pentru a merge în penultimul act.
Semifinalele și finala competiției continentale se dispută la Paris, vineri și duminică.