Echipa națională de fotbal a fost eliminată încă din faza grupelor la Campionatul European de Fotbal, după ce a fost învinsă cu 1-0 de Albania în ultimul meci al Grupei A.
În partida jucată la Lyon, golul a fost marcat de Sadiku în minutul 43, după o ieșire greșită a portarului Tătărușanu.
„Tricolorii” terminat astfel pe ultimul loc în grupă, după ce Franța și Elveția au remizat, 0-0 la Lille, în celălalt meci al ultimei runde. Francezii au câștigat grupa cu 7 puncte, urmați de elvețieni cu 5 puncte și albanezi cu 3, iar românii au rămas cu un punct, obținut din egalul: 1-1 cu Elveția.
Amintim, în debutul competiției continentale, reprezentativa pregătită de Anghel Iordănescu a fost învinsă și de Franța cu 2-1. Partida cu Albania a fost cea numărul 100 și probabil ultima pentru Iordănescu în postura de selecționer al naționalei României.