În România încă se mai pot cumpăra țigări mentolate, slim sau în pachete de dimensiuni mici și fără avertismente pe suprafețe mai mari. Vineri a fost ultima zi până la care România ar fi trebuit să își adapteze legislația potrivit Directivei tutunului.
Reglementarea europeană prevede modificări esențiale ale țigaretelor (ingrediente și arome) și ale ambalajelor: avertismente de sănătate poziționate pe spatele și pe fața pachetului, pe o suprafață de 65%; avertismente de sănătate de 50% din suprafața laterală a pachetului.
Ministerul Sănătății și-a luat angajamentul că proiectul va fi adoptat de Guvern și trimis Parlamentului în octombrie 2015. În realitatea proiectula ajuns la Parlament în martie 2016.
Acum proiectul de lege se află încă la Senat, cu termen de aprobare tacită pe 13 iunie. Data aprobării Proiectului de către Camera Deputaților, care este decizională, este incertă, mai ales că urmează vacanța parlamentară, iar sesiunea de toamnă va fi scurtată de campania electorală pentru alegerile generale.
Teoretic, producătorii de tutun și țigări, vor fi obligați ca din momentul intrării în vigoare a noii legi să își schimbe gama de produse, dar, spun ei, pentru că nu știu cu exactitate ce va cere legea în forma sa finală, nu pot trece la modificarea liniilor de produse sau a produselor.
Producătorii de tutun se plâng că modificările tehnologice nu pot fi făcute de pe o zi pe alta și că până la aprobarea și intrarea în vigoare a Legii de transpunere și a Normelor ei de aplicare vor produce și vinde țigarete fabricate conform legislației actuale în vigoare în România.