Confidenţialitate

România a ajuns pe un platou în ceea ce privește evoluția îmbolnăvirilor COVID. Arafat: Presiunea pe spitale este în continuare foarte mare | AUDIO

România pare să fi ajuns pe un platou în ceea ce privește evoluția cazurilor noi de coronavirus, dar situația din spitale este în continuare dezastruoasă. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență spune că numărul mare de bolnavi internați, plus cel al cazurilor noi zilnice pune o presiune uriașă pe sistemul sanitar. România a primit până acum ajutor din 8 țări europene și două din afara spațiului comunitar și se discută și cu alte state pentru a prelua bolnavi sau medicamente.

Aproape 12.800 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a treia zi de scădere a numărului de noi îmbolnăviri.

„Este clar că suntem acum, deja de câteva zile, pe un platou. Există o tendință foarte ușoară de scădere”, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Arafat atrage atenția că situația trebuie în continuare monitorizată. Scăderea numărului de cazuri noi nu înseamnă și mai puțini bolnavi în spitale. Acestea sunt copleșite de pacienții pentru care abia găsesc un loc.

La spitalul Universitar, toată secția de urgențe și holurile adiacente sunt pline de tărgi și scaune cu bolnavi care au nevoie de asistență medicală. Paturi libere nu se mai găsesc nici în alte spitale bucureștene sau din țară. Iar la ATI sunt acum 1,875 de bolnavi cu SARS-CoV-2. Multe țări au preluat deja pacienții noștri.

„Avem la acest moment 27 de pacienți în Ungaria. În Austria avem 2 pacienți de ATI, iar în Polonia sunt 7 pacienți”, a spus Raed Arafat.

Alți pacienți vor putea fi trimiși în Germania. O echipă de medici militari a sosit la București pentru a evalua dacă bolnavii critici de ATI pot fi trimiși în spitalele din Germania.

„S-a oferit și din partea altor țări un număr de paturi, 3 paturi în Slovacia, dar așteptăm să ni se spună dacă sunt de terapie intensivă sau de ce categorie sunt și atunci vom decide dacă ducem pacienți și acolo”, a mai spus Raed Arafat.

Olanda, Polonia, Austria, Italia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria , Serbia și Moldova au ajutat până acum țara în lupta cu valul 4 al pandemiei. Acestea au trimis medici, echipamente medicale și medicamente pentru a trata bolnavii români de SARS-CoV-2.

Citește și: Monica Dajbog: Sunt în instrumentare peste 300 de dosare penale pentru certificate false de vaccinare. Peste 800 de persoane sunt cercetate | AUDIO

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.