Confidenţialitate

Romancele aleg jobul in locul cresterii copiilor

În România, indemnizaţia de creştere a copilului şi alocaţiile nu încurajează femeile să renunțe la job pentru o anumită perioadă, timp în care să se dedice creșterii copilului. Prin urmare, tot mai puţine românce aleg să rămână acasă după ce au născut, arată un studiu făcut de o firmă de consultanță în resurse umane. Cercetarea subliniază faptul că numărul femeilor aflate în poziţii de top în România este superior celui înregistrat la nivelul Europei.

Pe de altă parte, un raport internațional arată că femeile generaţiei Y (născute în perioada 1980-1995) au mai multă încredere în șansele lor de a ocupa funcții de conducere în cadrul companiilor în care lucrează în acest moment. Cele mai încrezătoare femei sunt în Brazilia, India şi Portugalia, în timp ce femeile din Japonia, Kazahstan şi Germania se află la polul opus.

Studiul mai arată că 86 la sută dintre femeile care au o relaţie fac parte dintr-un cuplu în care ambii parteneri au o carieră. Aproape jumătate câștigă la fel de mult ca partenerii lor și aproape un sfert au salarii mai mari.