Confidenţialitate

Român condamnat în Franța, după ce a fraudat sistemul de taxare pe autostrăzi de 267 de ori

Un român a fost condamnat în Franța la un an de închisoare cu suspendare, după ce a reușit să fraudeze sistemul de taxare pe autostrăzile franceze.

Șoferul a trecut ilegal bariera de autostradă de 267 de ori.

Totodată românul are interdicție 3 ani să intre pe teritoriul francez și a fost amendat cu 5.000 de euro. Șoferul a fost prins de polițiști duminică, în timp ce conducea un camion care transporta materiale de construcţie din România în Spania.

 

Iniţial, bărbatul a declarat că vehiculul “a alunecat din cauza carosabilului umed şi s-a izbit în barieră, după care a recunoscut, în cele din urmă, că a făcut acest lucru din cauza lipsei de bani”, a precizat un oficial francez.