Confidenţialitate

Rolul vitaminei D în organism

Vitamina D este esențială pentru creștere și dezvoltare, oase puternice și o stare de sănătate bună.

Sinteza vitaminei D are loc în piele în cea mai mare parte sub influența razelor solare.

Vitamina D permite absorbția corespunzătoare din intestine a calciului și fosforului.

Deficitul de vitamina D continuă să fie des întâlnit atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților.

Manifestările extreme ale unui nivel scăzut de vitamina D în organism sunt rahitismul, în cazul copiilor și osteomalacia, în cazul adulților.

Consecințele sunt niveluri de calciu și fosfat scăzute și o mineralizare inadecvată a matricei osoase.

Copiii, gravidele, femeile care alăptează și persoanele cu vârsta peste 65 de ani sunt predispuși la deficitul de vitamina D. Alți factori de risc sunt obezitatea, alcoolismul, malabsorbția intestinală și boala celiacă, bolile renale sau afecțiuni genetice.

Expunerea limitată la soare afectează nivelul de vitamina D din organism, dar trebuie găsit un echilibru, deoarece expunerea excesivă poate provoca arsuri solare pe timp de vară și afecțiuni grave ale pielii.

Copiii cu deficit sever de vitamina D pot prezenta deformări osoase, convulsii, sunt ușor iritabili, au o creştere ponderală și în înălțime nesatisfăcătoare.

La adulţi, deficitul de vitamina D determină dureri osoase şi slăbiciune musculară. Tipice sunt durerile la nivelul coastelor, șoldului, coapsei și piciorului.