Confidenţialitate

Roland Garros 2024. Irina Begu și Ana Bogdan debutează, luni, la Paris. Rafael Nadal și Alexander Zverev, într-un meci mult așteptat de fani | AUDIO

Meciuri importante au loc luni, 27 mai, la Roland Garros. Româncele Irina Begu și Ana Bogdan vor evolua azi pe teren, în primul tur. Însă poate cea mai așteptată partidă este cea dintre Rafael Nadal și Alexander Zverev. Acesta ar putea fi ultimul meci al ibericului la Paris.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Irina Begu, locul 127 WTA, o va înfrunta pentru prima dată pe argentinianca Julia Riera, locul 115 WTA, iar Ana Bogdan, numărul 63 mondial, se va duela cu Elsa Jacquemot, locul 150 WTA și beneficiară a unui wildcard.

Ambele partide vor începe în jurul orei 18:00, ora României.

Cel mai așteptat meci al zilei este însă cel dintre Rafael Nadal și Alexander Zverev. Ediția din acest an de la Roland Garros ar putea fi ultima pentru iberic (numărul 275 mondial), care a câștigat acest turneu de 14 ori.

Cei doi s-au mai întâlnit de 10 ori până acum, spaniolul câștigând de 7 ori. Meciul va începe în jurul orei 17:00, ora României.

Nadal nu a confirmat că acesta ar fi ultimul său meci în competiția de la Paris:

„Sunt recunoscător că sunt la Rolland Garros și am șansa de a juca cel puțin încă o dată aici. Poate pentru ultima dată, pentru nu, dar vom explora această posibilitate”, a declarat ibericul.

Zverev a remarcat accidentările multiple ale lui Nadal de anul trecut, însă s-a aratăt nerebdător să-l întâlnească pe teren.

„A stat mult timp pe tușă, accidentat, nu a mai jucat tenis, ranking-ul său este unde este, dar, în același timp, toată lumea abia așteaptă o confruntare dură, un prim tur dificil. Cred că și el abia așteaptă, la fel și eu”, a declarat germanul.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ultima zi în care românii pot completa Declarația 230, prin care pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către un ONG sau o cauză umanitară | AUDIO