Fondatorul trupei Pink Floyd, Roger Waters, și-a anulat concertele de anul viitor din Polonia, după ce Consiliul Local al orașului Cracovia a decis să pună în discuție declararea sa persona non grata. Artistul nu a explicat de ce a anulat cele două concerte incluse în ultimul său turneu mondial, însă schimbarea vine în contextul în care Waters a scris că înarmarea Ucrainei nu este o soluție bună.
Roger Waters a anulat ambele concerte din Polonia, programate să aibă loc în partea a doua a lunii aprilie, la Cracovia. Sunt singurele evenimente anulate din seria de peste 20 de concerte ce vor avea loc în Europa în primăvara anului viitor.
Consiliul Local al orașului Cracovia a decis să discute miercuri despre posibilitatea de a-l declara pe Roger Waters persoana non grata, după ce, la începutul lunii, artistul i-ar fi scris Primei Doamne a Ucrainei că Occidentul ar trebui, poate, să nu mai înarmeze țara invadată de Rusia.
Mai mult, unul dintre consilierii locali din Cracovia a făcut apel la locuitori să boicoteze concertele lui Roger Waters.
Artistul, care militează intens în spectacolele sale pentru neproliferarea înarmării și oprirea războaielor, a acuzat ulterior că membrii Consiliului Local al Cracoviei ar fi impus o cenzură draconică atunci când s-a stabilit organizarea concertelor în oraș, potrivit DW.
Sursa foto: Shutterstock