Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în parteneriat cu Bucharest Robots, primul start-up de robotică din România și Asociația Suport, introduc roboții în lupta cu coronavirusul.
Institutul Național de Boli Infecțioase ” Matei Balș” primește o mașinărie autonomă cu lumină ultravioletă C, care va dezinfecta spațiile largi și aglomerate, foarte dificil de igienizat prin metode tradiționale.
Tehnologia este eficientă în combaterea bacteriilor, virusurilor, fungilor și a altor patogeni.
Robotul este complet autonom, funcționează fără intervenție umană și poate dezinfecta singur mai multe saloane sau săli de operații, protejând astfel personalul medical din spitale.
Soluția dezvoltată în Danemarca a fost aleasă și de către China pentru dezinfecție, dar și în spitale din Taiwan, Italia, Marea Britanie, Danemarca, Japonia și Emiratele Arabe Unite.