Confidenţialitate


Robert Negoiță, despre construcția podului de la ieșirea din București spre A2: „Va fluidiza circulația dinspre oraș spre Constanța” | VIDEO


Colaj cu primarul Sectorului 3, București, Robert Negoiță

Au început lucrările la podul ce va fi ridicat la ieșirea din București spre Autostrada Soarelui. Podul va ușura circulația spre Constanța și va reduce aglomerația de la intersecția bulevardului Theodor Pallady cu Drumul între Tarlale, unde se produc adesea accidente rutiere. Autoritățile promit că nu vor fi restricții pentru șoferi pe durata lucrărilor.

Podul va avea o lungime de 340 de metri, două benzi pe sens și nu vor exista restricții de tonaj. Practic, va fi amenajat deasupra unui sens giratoriu și va lega Bucureștiul de A2. Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, promite că proiectul va fi gata până la sfârșitul anului: „Am început lucrarea acestui pod atât de important de la intersecția Pallady cu Autostrada și cu Drumul între Tarlale. Aproape zilnic avem accidente grave aici, se blochează circulația. Acest pod va fluidiza circulația dinspre oraș către Constanța”.

Lucrările se vor face mai ales pe timpul nopții, iar deranjul pentru șoferi va fi mic – spune edilul Sectorului 3.

„Intersecția va rămâne aproximativ la fel ca până acum, doar că 80% din trafic se va muta pe pod și jos va rămâne doar pentru cei care fac stânga, dreapta. Nu va fi oprit traficul deloc, ba mai mult decât atât nici măcar nu stânjenim, nu deranjăm traficul decât atunci când vom realiza bretelele, conexiunile. Și atunci va fi foarte puțin. În rest, vom lucra noaptea și vom deranja foarte puțin traficul către deloc”, a mai spus Robert Negoiță.

Podul care va lega Bucureștiul de Autostrada Soarelui va costa aproape 40 de milioane de lei, și cu excepția forajelor, lucrările vor fi realizate, de firma de construcții a primăriei sectorului 3, cu bani de la Guvern și de la bugetul local.

Sursa foto: Facebook / Robert Negoita

Citește și: Gorj: Strat consistent de zăpadă la Rânca. Drumarii intervin cu mai multe utilaje și cu material antiderapant | VIDEO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…