Robert Mugabe, fostul președinte al statului Zimbabwe și primul ales în urma proclamării independenței, în 1980, a murit vineri la vârsta de 95 de ani, relatează BBC.
Familia lui a confirmat că acesta avea probleme de sănătate şi se afla în spital, în Singapore, din luna aprilie.
Robert Mugabe este unul dintre cei mai longevivi şefi de stat.
La început – erou al libertăţii, după cum a fost numit, apoi – dictator. El a condus Zimbabwe aproape 40 de ani. De la proclamarea independenţei, în 1980, până în 2017, când a demisionat în contextual unei lovituri de stat.
În primii ani la conducerea ţării, a fost apreciat pentru reforma din sănătate şi educaţie care a vizat în special populaţia de culoare. Dar controversatul său program economic a făcut ca rata şomajului să ajungă la 90 %. Ultimii săi ani au fost marcați de abuzuri și corupție.
Mai multe organizaţii neguvernamentale l-a acuzat pe Mugabe că foloseşte bani din diamante pentru a-şi finanţa serviciile de informaţii acuzate de încălcări ale drepturilor omului şi de opresiune.
Nu a ezitat să se compare cu Hitler şi nici să se laude că l-a „bătut pe Hristos“. În 2000, la un congres al atotputernicului partid Zanu-PF: „Partidul nostru trebuie să continue să inoculeze frica în inima omului alb, adevăratul nostru duşman“.
În tinereţe, Robert Mugabe a fost închis mai bine de un deceniu fără proces, după ce a criticat guvernul din ţara natală, în 1964.
Nu a ezitat să se compare cu Hitler şi nici să se laude că l-a „bătut pe Hristos“. În 2000, la un congres al atotputernicului partid Zanu-PF: „Partidul nostru trebuie să continue să inoculeze frica în inima omului alb, adevăratul nostru duşman“.
Robert Mugabe a fost unul dintre prietenii lui Ceaușescu, iar în ultimii ani a fost deseori comparat cu dictatorul român.
Un portret făcut în 2002 de ziarul L’Express, vorbea despre Mugabe ca despre un ”Ceaușescu african”.
Cei doi s-au întâlnit de altfel în 1979. Președintele Nicolae Ceaușescu a fost primit în capitala Harare de Mugabe, pe atunci premier.