Pilotul de Formula 1 Robert Kubica, aflat în proces de recuperare după gravul acccident suferit în urmă cu mai mult de un an, a condus din nou o maşină de raliuri într-o competiţie care a avut loc în Italia.
Potrivit publicației L’Equipe, polonezul s-a aflat la bordul unei maşini Renault Clio, inscripţionată cu iniţialele numelui său.
Robert Kubica a demostrat că şi-a recuperat funcţiile motrice ale mâinii drepte şi că este din nou capabil să piloteze.
Apropiații săi prezenți la competiţie au realizat un scurt film cu evoluţiile polonezului, pe care l-au postat pe Internet.
Presa internaţională a speculat recent faptul că Robert Kubica, unul dintre cei mai talentaţi piloţi din F1, este aproape de a reveni în Marele Circ, dar nu la fosta sa echipă, Lotus-Renault, ci la Ferrari, unde ar urma să-l înlocuiască pe brazilianul Felipe Massa, cu evoluţii neconvingătoare în primele două etape ale sezonului 2012.