Confidenţialitate

Robbie Williams s-ar putea reuni cu foștii colegi din Take That

Robbie Williams s-ar putea reuni cu membrii formației Take That pentru un turneu și un album aniversar care să marcheze 25 de ani de la înființarea trupei, potrivit BBC.

“Am vorbit cu Robbie despre acest lucru”, a declarat Howard Donald pentru The Sun.

“S-ar putea ca, dacă facem un album aniversar pentru 25 de ani, să colaborăm la scrierea unor melodii sau să adăugăm alte piese”.

“În mințile noastre există în acest moment intenția de a face niște piese noi, un album cu cele mai mari hituri și un tur”, a precizat colegul său de trupă, Mark Owen, adăugând că “ar fi frumos să colaboreze” cu Williams.

Pe de altă parte, Owen a declarat că este puțin probabil ca un alt fost membru al trupei, Jason Orange, să fie convins să se întoarcă alături de colegii săi, după ce a părăsit grupul în 2014. “Cred ca Jay este fericit acolo unde este”, a precizat Owen, 44 de ani, rămas în componența formației Take That alături de Donald, 48 de ani , și de Gary Barlow, 45 de ani.

Take That s-a format în 1990 și a avut primul hit de top 10 doi ani mai târziu cu un cover la piesa “It Only Takes a Minute”. Membrii formației s-au despărțit în 1996, dar au revenit în 2006, pentru un turneu de reunire, care a condus la apariția unor albume noi.

Williams, 42 de ani, a părăsit grupul în 1995, dar a revenit pentru scurt timp în 2010 pentru albumul și turul “Progress”.