Robbie Williams, care cântă în premieră in Romania, spune că este foarte, foarte entuziasmat de faptul că vine în faţa fanilor din tara noastră şi de abia aşteaptă show-ul. Atât pe scenă, dar și în culise.
Cerințele lui Robbie Williams în concertele din turneu
La fiecare concert din turneul “Let Me Entertain You”, artistul britanic a cerut o cameră pentru masaj şi una pentru relaxare, cu un spațiu special amenajat pentru jocurile pe consola video. Peste tot trebuie să predomine culorile mov şi cafeniu.
Gumă de mestecat cu diferite arome, 280 de prosoape, mâncare sănătoasă şi vegană, și patru ziare britanice diferite se numără printre lucrurile pe care Robbie Williams le cere de obicei la concerte, iar show-ul de la București nu va fi o excepție din acest punct de vedere.
Cine îl însoțește pe Robbie Williams în turneu
Robbie Williams este însoţit, de obicei, de opt manageri, şase gărzi de corp, şase bucătari, make-up artist, antrenor şi maseur personal. Chiar dacă plata pentru fiecare deplasare crește cu câteva mii de euro, există în apropierea sa o prezență nelipsită la spectacole. E vorba de câinele Spencer, care, cel mai probabil, va veni și la București să adulmece scena. Spencer are cont de Twitter și a fost special ales dintre cei 7 câini ai artistului să îl însoțească la concerte pe starul britanic pentru ca “are un caracter minunat”, după cum îl laudă însuși Robbie Williams.
Toate concertele din turneul “Let Me Entertain You” au fost deschise de piesa „Carmina Burana: O Fortuna”.
Urmează, cel mai probabil, ”Let Me Entertain You”, iar apoi Rock DJ, însă deseori, pe parcursul show-ului, Robbie Williams vine cu momente inedite. Combină de exemplu hiturile „Royals”, al lui Lorde – cu „Millenium” si teme celebre ca „We Will Rock You” sau „I love Rock ‘n’ Roll”.
Un mic avertisment pentru doamnele și domnișoarele din primele randuri:
În 2003, in timpul unui concert, Robbie Williams a ales la intamplare o fata din public pe care a urcat-o pe scena si a sarutat-o pe buze. De atunci, starul britanic obisnuieste sa ia din public sus pe scena admiratoare pe care le sărută în stil frantuzesc. (Pentru a ști de ce să vă feriți. Sau mai degrabă… dimpotrivă!)
Al 11-lea turneu din carieră
Anunțat imediat dupa nasterea baietelului sau, “Let Me Entertain You Tour 2015” este cel de-al 11-lea turneu din cariera lui Robbie Williams. A debutat în luna martie a acestui an, cu un concert în capitala Spaniei. La Madrid, Robbie a cantat pe scena piesa `Better Man` impreuna cu tatal sau. Concertele din Paris au fost inregistrate pentru un album live disponibil deja pentru fani.In august, Robbie Williams mai canta in aceasta parte a Europei la Burgas in Bulgaria si in Ungaria la Budapesta. Totul face parte din strategia artistului de a fi prezent in fata fanilor la care nu a mai ajuns demult sau la care ajunge pentru prima data, ca in cazul concertului de la București.
Petrecere regală cu Robbie Williams
Prințul Albert a sărbătorit 10 ani în fruntea principatului Monaco printr-o petrecere dată pe muzica lui Robbie Williams. Artistul britanic a fost prezent la petrecere, a cantat printre altele “Let Me Entertain You” si “Angels”, piese care nu vor lipsi din concertul de la Bucuresti, si i-a uimit pe invitatii regali cu faptul ca poate sa cante cu usurinta la chitara, tobe, pian, vioara sau clape.
77 milioane de albume vândute
Cu peste 77 de milioane de albume vandute, Robbie se afla de mult printre cei mai instariti artisti din lume. In 2002, cu ocazia semnarii unui contract de mai multe zeci de milioane de lire sterline cu EMI, au ramas celebre cuvintele rostite la conferinta de presa de dupa: “Acum sunt chiar mai bogat decat in cele mai optimiste visuri ale mele”.
Take That – reuniune profitabilă
În 2010, Robbie Williams s-a reîntâlnit in studio si pe scena cu foştii lui colegi din Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes “Progress”, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Și datorita revenirii lui Williams in trupa, albumul a devenit cel mai rapid vandut album din anii 2000. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane si in mari piete. Robbie Williams şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, “Under the Radar Volume 1”, la începutul lunii decembrie 2014.