Personalități din diverse domenii cu totul și cu totul diferite au urcat pe scena TEDxCluj în weekend și au povestit despre propriile experiențe. Tema evenimentului organizat la Cluj Napoca și în acest an a fost Connecting the Dots (uniți punctele -n.r.).
Printre invitații din acest an a fost fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care a povestit despre rețeaua citostaticelor, rețea prin care sunt aduse în țară, din străinătate, medicamente care lipsesc aici și salvează anual, sute de români bolnavi de cancer.
De la sănătate se poate trece direct la lectură, “o altă formă de sănătate”, după cum a povestit o altă invitată a acestei ediții.
Rita Carter, publicist și producător pentru BBC, specializată în funcţionarea creierului uman, pledează pentru citit. Cu eforturi minime, cititul aduce beneficii pe multe linii: ne ajută imaginaţia, îmbunătăţeşte memoria, dar şi relaţiile personale. Cititul ne-ar face persoane mai bune. Şi nu e vorba aici de cititul „utilitar”, de care avem nevoie în viaţa de zi cu zi, nu e vorba despre instrucţiuni şi manuale. Merită să citim despre oameni, ficţiune, romane, poveşti, spune Carter.
„Când citeşti nu doar afli despre personaj, ci şi trăieşti experienţa lui, într-o oarecare măsură”, spune Rita Carter, aducând imagini şi exemple de studii care susţin asta şi ştiinţific.
„Creierul are nevoie de antrenament, iar să citeşti ficţiune e un mod bun să faci asta. E bine şi pentru societate”, spune Rita Carter. Citind despre perspective noi, empatizezi cu alţii. „Astfel ajungem să avem o societate mai empatică”, arată ea.
De la cărți s-a ajuns apoi la biotehnologie moleculară. Hashem Al-Ghaili e comunicator „vedetă” în domeniul ştiinţei, are o pagină de Facebook cu 15 milioane de fani. A absolvit Jacobs University Bremen şi are un master în biotehnologie moleculară.
Hashem a vorbit despre cercetări şi tratamente pentru cancer. „Ce s-a întâmplat cu cercetările în toţi aceşti ani? Numărul supravieţuitorilor e în creştere, dar nu am câştigat lupta”, spune el. Acesta a vorbit şi despre noile încercări de tratare a cancerului şi pledează pentru „Embrionic cancer therapy” (aplicată embrionului uman), dar completează şi că sunt diverse provocări: cele de etică şi regulamentele stricte, având în vedere că se lucrează cu embrioni. El susţine chiar că regulile ar trebui revizuite şi chiar înlesnite, astfel încât aceste cercetări ajutate de tehnologie să meargă înainte. Unii sunt impresionati, alţii din public nu aderă fără rezerve la această perspectivă – unii cred că e extremă sau susţin demersurile pentru ca şi alte tipuri de cercetări de tratamente să avanseze; oamenii vin uneori la speakeri şi îşi împărtăşesc părerile – gândirea critică e activă în sală.
15 personalități au urcat pe scena TEDxCluj 2018, eveniment organizat la Teatrul Maghiar.