Hidrologii au emis, luni, avertizări cod galben și portocaliu de inundaţii, valabile pentru mare parte din județe.
Se vor depăşi cotele de apărare cu precădere pe râuri din Sălaj, Bihor, Caraş Severin, Olt şi Argeş.
Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Avertizarea cod galben de inundaţii este valabilă de luni (ora 12.00) până marți (ora 20.00) și vizează râuri din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Sibiu, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Constanţa şi Tulcea.
Totodată, alerta cod portocaliu de inundaţii este valabilă de luni (ora 12.00) până marți (ora 14.00) și a fost emisă pentru râuri din județele Satu Mare, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu și Botoşani.
Inundațiile se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalui luni (ora 18.00) – marți (ora 6.00), pe unele râuri mici din judeţele Sălaj, Bihor, Caraş Severin, Olt şi Argeş.