Confidenţialitate

Rezultate parţiale BEC pentru Capitală

La ora 16.00, Biroul Electoral central a făcut publice rezultate parţiale ale alegerilor de duminică, 5 iunie, pentru Primăria Capitalei: Firea – 43,96%, Nicuşor Dan – 29,15%, după centralizarea voturilor din 40,49% secţii

Candidatul PSD-UNPR la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a obţinut 43,96% din voturile valabil exprimate după centralizarea proceselor-verbale din 40,49% din secţii, în timp ce candidatul USB, Nicuşor Dan, a obţinut 29,15%, candidatul PNL, Cătălin Predoiu – 10,93%, iar candidatul PMP, Robert Turcescu – 6,4%.

Aceste rezultate parţiale date publicităţii luni de BEC sunt obţinute după centralizarea proceselor-verbale din 507 de secţii din Bucureşti din cele 1.252, reprezentând un procent de 40,49%.

Pe locul al cincilea se află candidatul ALDE, Daniel Barbu, cu 2,94%.

De asemenea, pentru CGMB, potrivit rezultatelor parţiale, Alianţa PSD-UNPR a obţinut 41,51%% din voturi, USB – 24,27%, iar PNL – 12,87%.

Prezenţa la vot a fost de 31,53%.

Următoarele rezultate parţiale vor fi comunicate de BEC la ora 20.00.