Nicușor Dan a câștigat un nou mandat la Primăria Capitalei. Edilul în funcție a obținut 47,2% dintre voturile bucureștenilor, față de 22,51 de procente cât a adunat social democrata Gabriela Firea. Așa arată rezultatele centralizate – până la această oră – de platforma rezultate.vot.ro realizată de Code 4 Romania, pe baza informațiilor de la Autoritatea Electorală Permanentă. Pe locul al treilea în Capitală s-a clasat Cristian Popescu Piedone (candidat din partea Partidului Umanist Social Liberal). Sebastian Burduja (candidatul PNL la primăria București) este pe locul al patrulea. Ce rezultate avem până la această oră în sectoarele capitalei aflăm de la Florentina Mihăiță.
George Tuță, clasat pe primul loc la Primăria Sectorului 1
La sectorul 1, pe primul loc s-a clasat liberalul George Tuță, candidatul comun al PSD-PNL, cu aproape 37 la sută din voturi, față de aproape 35 de procente obținute de actualul edil, Clotilde Armand de la USR – arată datele de Autoritatea Electorală Permanentă, centralizate până la această oră pe platforma rezultatevot.ro a organizației Code for Romania.
Rareș Hopincă a obținut 44% dintre voturile alegătorilor la Primăria Sectorului 2
La sectorul 2, social-democratul Rareș Hopincă propus de alianța PSD-PNL a obținut aproape 44 la sută din voturile alegătorilor, urmat la distanță de un procent și jumătate de actualul primar, Radu Mihaiu de la USR.
Robert Negoiță a obținut peste 54% din voturi la Primăria Sectorului 3
Sectorul 3 al Capitalei ar urma să fie condus în continuare de actual primar, Robert Negoiță, votat de peste 54 la sută dintre alegători, în vreme ce Ștefan Lucian Judele de la USR se află la distanță mare, cu puțin peste 20 de procente.
Daniel Băluță a câștigat peste 60% din voturile bucureștenilor la Primăria Sectorului 4
Și la sectorul 4 ar urma să fie menținut în funcție actualul primar. Social-democratul Daniel Băluță, candidatul comun al PSD-PNL ar fi obținut un al treilea mandat de primar cu peste 60 la sută din voturi, următorul clasat, la distanță foarte mare fiind candidatul USR Paul Ene, cu sub 20 la sută din voturile bucureștenilor.
Vlad Popescu, fiul fostului primar Cristian Popescu Piedone, favorit pentru Primăria Scetorului 5
La sectorul 5, fiul fostului edil Cristian Popescu Piedone, Vlad Popescu are cele mai multe voturi: peste 43 la sută, în vreme ce următorul clasat este Adrian Dimitriu de la USR, cu peste 21 la sută, iar social-democratul Adrian Vigheciu are aproape 17 procente, potrivit platformei rezultatevot.ro
Pentru Primăria Sectorului 6, Ciprian Ciucu a atras peste 73% din voturile alegătorilor
La sectorul 6, câștigător detașat, cu peste 73 la sută din voturile alegătorilor, este actualul primar, Ciprian Ciucu de la PNL. Pe locul 2, la distanță uriașă s-a clasat Ana Mihaela Ștefan, din partea Alianței Dreapta Unită, care a obținut puțin peste 11 procente.
Sursa foto: Shutterstock