Rezultatele examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024, au fost publicate de Ministerul Educației luni, 8 iulie. Dintr-un total de 130.041 candidați prezenți, au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare). Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%). Numărul mediilor de 10 obținute de elevi la examenul maturității este însă cel mai mic din ultimii 10 ani, arată datele prezentate de Ministerul Educației.
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%).
Un număr de 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Numărul este însă cel mai mic înregistrat în ultimii 10 ani, conform datelor prezentate de Ministerul Educației.
Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.
4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen obținute în sesiunea iunie – iulie 2024
• Limba și literatura română: 408;
• Limba și literatura maternă: 21;
• Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424 / Istorie – 855);
• Proba la alegere a profilului și a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234).
Rezultatele după contestații vor apărea pe 12 iulie
Contestațiile pot fi depuse/transmise luni, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Sursa foto: Shutterstock