Confidenţialitate

Revista Time: Cei mai influenţi oameni pe internet

Pentru a întocmi această listă, revista Time a urmărit impactul personalităţilor la nivel global în social media şi capacitatea de a genera ştiri.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump sau scriitoarea JK Rowling se numără printre cei mai influenţi 25 de oameni pe internet.

Scriitoarea JK Rowling, celebră pentru cărţile din seria ”Harry Potter”, a devenit o influenţă în mediul online, după ce, în ultimii ai a adus numeroase critici populismului, dar şi preşedintelui Donald Trump.

Preşedintele SUA are 32,9 milioane de urmăritori pe Twitter şi publică zilnic mesaje, răspunzând în general acuzaţiilor făcute de vedete şi formulând acuzaţii la adresa posturilor de televiziune ori a oponenţilor săi.

Chrissy Teigen, în vârstă de 31 de ani, are aproximativ 20 de milioane de fani pe conturile de Twitter şi Instagram, este model, autoare a uneia dintre cele mai bine vândute cărţi de bucate şi prezentatoare TV.

Matt Drudge este creatorul site-ului The Drudge Report, care înregistrează lunar peste 1 miliard de pagini vizualizate.

Actriţa chineză Yao Chen, cea mai populară persoană de pe reţeaua Weibo, unde are 79 de milioane de ”urmăritori”, a devenit, în urma implicării sale în problema refugiaţilor, ambasador ONU al bunăvoinţei.

Brian Reed este creatorul podcastului ”S-Town”, ale cărui şapte episoade au fost descărcte în prima săptămână de la lansare de peste 16 milioane de utilizatori.