Mulți români aleg să plece din țară de Revelion – și „vânează” oferte în țările în care nu sunt prea multe restricții. Agențiile de turism au pregătit din timp oferte pentru destinațiile exotice – precum Mexic, Peru și Kenya. Oricum, tarifele sunt aceleași ca și cum ai merge în Poiana Brașov sau în alte stațiuni montane de la noi.
„Dacă ne referim în special la sărbătorile de iarnă, din ce în ce mai mulți turiști doresc destinații calde, destinații verzi și să uite de stresul cotidian. Din păcate, la noi în România situația fiind încă destul de complicată după cum bine știm cu toții, un tour operator a lansat oferte pentru mai multe destinații îndepărtate, exotice, precum Mexic, Kenya, în America Latină. Dar există și oferte mai apropiate, tot tip premium, referindu-se la piețele de Crăciun din Franța, Alsacia”, a spus Traian Bădulescu, antreprenor și consultant în turism.
Egiptul rămâne foarte căutat și de Revelion
Anul acesta, prețurile au fost foarte reduse pentru sejururi cu totul inclus în Egipt, ceea ce a dus la o explozie de turiști români către această țară.
„Alte destinații sunt, în special de Revelion, Turcia cu Cappadocia sau Albania. De asemenea, o altă destinație la fel de căutată, cam de un an de zile, și va fi la fel de căutată și de sărbători, este Egiptul deoarece tarifele sunt foarte accesibile și către Egipt sunt operate numai curse cu zbor charter”, a mai spus Traian Bădulescu.
Sursa foto: Unsplash / Sean Wang / Xiaoyi Huang
Citește și: Meteorologii anunță răcirea vremii. La munte, iarna și-a intrat deja în drepturi | AUDIO
Autor: Iorgu Ianuși