Confidenţialitate

Reuters: Corina Crețu, comisar european pentru Politici Regionale

Corina Crețu va fi comisar european pentru politici Regionale. Informația este prezentată de această dată de agenția Reuters.

Renumita agenție de știri susține că a intrat în posesia unei versiuni a distribuirii portofoliilor pentru noua componență a Comisiei Europene.

Potrivit acestui document, Germania și Belgia vor obține două dintre cele mai puternice posturi în viitoarea Comisie Europeană, Comerțul și Reglementarea Competiției.

Marea Britanie va fi responsabilă de Politica Energetică într-o perioadă de tensiuni cu Rusia pe tema crizei din Ucraina, după cum remarcă Reuters.

Franța, la rândul ei, ar urma să preia portofoliul Economic și al Afacerilor Monetare.

Președintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va prezenta la ora 13.00 lista de comisari și posturile lor pentru următorii cinci ani.

Echipa ce va contribui la construcția politicii pentru europenii din țările membre trebuie să fie aprobată de Parlamentul European, potrivit Reuters.

Agenția de știri Reuters notează însă că lista ar putea suferi schimbări înainte ca Jean Claude Juncker să facă anunțul oficial .